Dezvelirea bustului academicianului Gheorghe Paladi
- vizualizări: 1929
Astăzi, 22 decembrie, în curtea Spitalului Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău a fost inaugurat bustul profesorului universitar Gheorghe Paladi, doctor habilitat în științe medicale, fost șef al Catedrei de obstetrică și ginecologie, medic obstetrician, Om Emerit, Cavaler al Ordinului Republicii, academician al Academiei de Științe a Moldovei. Evenimentul este dedicat împlinirii a 60 de ani de la fondarea instituției medicale.
În deschiderea ceremoniei, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a menționat că Gheorghe Paladi face parte din promoţia de aur a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, fiind reprezentantul unei generaţii de savanţi-medici iluştri, pedagogi şi manageri cu renume şi fapte de o vastă rezonanţă.
„Anume reprezentanții acestei generaţii, care au trecut prin calvarul războiului, foametei și nedreptăţilor sociale, au pus temelia învăţământului superior medical şi al sistemului național de sănătate. Această pleiadă de personalităţi notorii constituie mândria noastră naţională, căreia îi datorăm și bunul nume de care se bucură Universitatea în ţară şi peste hotare. A vorbi despre academicianul Gheorghe Paladi înseamnă a întoarce o filă importantă din istoria medicinei şi a vieţii universitare de pe meleagul nostru”, a accentuat rectorul.
Potrivit profesorului Ceban, viața și activitatea Domniei Sale a fost organic țesută în activitatea Universității, ambii s-au dezvoltat și s-au maturizat împreună, academicianul Paladi fiind unul dintre creatorii și martorul ocular al istoriei Almei Mater. „Numele profesorului Gheorghe Paladi va rămâne pentru totdeauna legat de constituirea şi afirmarea pe poziţie de serviciu plenipotent, de factură modernă, a Institutului Mamei și Copilului. Domnia Sa este un adevărat patriot al plaiului şi neamului nostru, îndrăgostit de cultura, limba şi istoria lui, altoind continuu această dragoste generaţiilor tinere”, a adăugat rectorul.
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a remarcat faptul că oamenii vin la maternitate cu emoții pentru cei care apar pe lume: „Cel mai important în activitatea Dumneavoastră este grija și responsabilitatea pentru viitorul acestei țări”. Idilul capitalei a anunțat că, în perioada următoare, în cadrul instituției medicale vor fi deschise un muzeu și o bibliotecă.
Academiciana Eva Gudumac, profesor consultant la Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu” a USMF „Nicolae Testemițanu” a specificat că Gheorghe Paladi este o persoană extraordinară și complexă, un medic excelent, care a depășit limitele specialității, fapt pentru care este onorat de către întreaga comunitate medicală din țară.
„Acest bust reprezintă un simbol de recunoștință din partea comunității academice și medicale din țară pentru această distinsă personalitate a neamului – ilustru savant, pedagog, medic cu literă mare. Acesta va avea o semnificație aparte pentru următoarele generații, care își vor aminti și își vor exprima gratitudinea față de academicianul Gheorghe Paladi, care a educat o pleiadă întreagă de medici obstetricieni ginecologi și cercetători științifici”, a declarat prim-prorectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul universitar Olga Cernețchi, discipol, șefa Departamentului Obstetrică și Ginecologie.
Autorul sculpturii, Veaceslav Jiglițchi, prezent la eveniment, a mulțumit, în numele echipei sale și a chișinăuienilor, pentru munca eroică în beneficiul omenirii adusă de profesorul Paladi și de toți medicii.
La rândul său, academicianul Gheorghe Paladi a subliniat, cu mândrie, că la spitalul căruia i-a dedicat 60 de ani de activitate, în această perioadă s-au născut jumătate de milion de copii. „Acest bust este o recunoștință pentru generațiile care au pornit de la zero, creând până în prezent o maternitate modernă la Spitalul Municipal nr. 1. M-am străduit să lucrăm împreună în echipă, cu oameni devotați meseriei, care au pus bazele domeniului medical – Obstetricii și ginecologiei”, a punctat renumitul medic.
Directorul SCM „Gheorghe Paladi”, Iurie Crasiuc, a afirmat că inaugurarea bustului reprezentă o confirmare a calității instituției pe care o administrează: „Toată comoara activității profesorului Gheorghe Paladi rămâne pe mâini sigure, în instituția noastră activează cadre profesioniste”.
Acum un an, Spitalului Clinic Municipal nr. 1 i-a fost atribuit numele „Gheorghe Paladi”, în cinstea ilustrului doctor și savant.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii