Mediciniștii instruiesc liceenii cum să acorde primul ajutor medical
- 302 vues
Peste 80 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a de la Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” din capitală au fost instruiți în data de 9 noiembrie, de patru studenți formatori de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, cum să acorde primul ajutor medical persoanelor care au suferit în urma unor accidente sau în alte situații excepționale.
Repartizați în grupuri câte 20, tinerii au experimentat mai multe manevre și proceduri de resuscitare pe manechine, care simulau starea de inconștiență și stopul cardio-respirator. Elevii au învățat cum să mențină libere căile aeriene și cum să efectueze procedura de resuscitare conform unui algoritm.
Prima etapă Danger a vizat evaluarea victimei, a gradului de pericol în care se află aceasta și asigurarea securității tuturor celor care participă nemijlocit la acordarea ajutorului medical de urgență. În cea de-a doua etapă Response, elevii au evaluat starea de conștiență a victimei și reacția la stimulii verbali și tactili. Indiferent de starea persoanei accidentate, elevul trebuie să solicite ajutor specializat sau să sune la 903 - ceea ce presupune realizarea celei de-a treia etape Shout. În următoarele trei etape - Airway, Breathing și Circulation, instructorii au informat liceenii că salvatorul trebuie să recurgă la ajutorul propriu-zis. În primul rând, să întindă persoana pe spate, să efectueze o manevră de extensie a capului și să aprecieze permeabilitatea căilor respiratorii și prezența respirației. De asemenea, salvatorul trebuie să asculte respirația cu urechea sau să urmărească mișcările cutiei toracice. Toate aceste acțiuni trebuie efectuate timp de 10 secunde. Dacă pacientul respiră, acesta trebuie întors în poziție laterală, care este una de siguranță. În lipsa respirației, salvatorul este obligat să inițieze manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, ceea ce presupune aplicarea de compresiuni toracale, urmate de două respirații artificiale. Resuscitarea se efectuează până la sosirea personalului medical calificat sau până salvatorul se epuizează.
Cei patru formatori, studenți și rezidenți ai USMF „Nicolae Testemițanu”, au încercat să explice elevilor cum să-și dozeze fiecare mișcare, astfel încât rănitul să nu aibă și mai mult de suferit. Totodată, ei au povestit diverse situații când resuscitarea s-a încheiat cu succes și când a eșuat. De asemenea, mediciniștii au demonstrat cum să salveze o persoană care s-a înecat cu un corp străin și cum să acorde primul ajutor bebelușilor.
Elevii de la Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” s-au arătat entuziasmați de rolul de salvatori și, deoarece numărul simulatoarelor era limitat, aceștia au exersat direct pe colegii lor.
Unul dintre formatori, Valeria Țurcan, studentă în anul VI, a declarat că scopul acestui proiect este de a combate ignoranța oamenilor fără studii medicale în acordarea primului ajutor medical și care pot nimeri în situații când rudele lor, familia sau prietenii au nevoie urgent de un astfel de suport.
Unul dintre participanți, Radu Pâslari, elev în clasa X-a, a menționat importanța acestor exerciții în viața cotidiană. Tânărul a relatat că a fost în postură de salvator, atunci când un băiețel a fost lovit pe trecerea de pietoni de un taxi, și s-a descurcat de minune acordând primul ajutor medical până la sosirea ambulanței. În acest context, el a sugerat ca aceste manopere să fie demonstrate și pentru elevii din ciclul gimnazial.
Colega sa, Alexandra Staver, consideră că aceste cursuri îi vor fi benefice pe viitor pentru a se simți mai în siguranță. Tânăra a menționat că ar vrea să mai cunoască cum se acordă primul ajutor medical în caz de înec, incendiu sau accident de mașină.
Instruirile s-au desfăşurat în cadrul proiectului Bazele ajutorului medical de urgență pentru liceeni, dezvoltat de programul de granturi Cetățenii acționează şi derulat de FHI360 cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Proiectul, implementat de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină, are drept scop instruirea și dezvoltarea abilităților practice în acordarea ajutorului medical de urgență, în special a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară a cca 1500 de elevi din clasele liceale din mun. Chișinău și din raioanele Ialoveni și Strășeni. Formatorii, un grup de studenți și rezidenți de la USMF „Nicolae Testemițanu”, au fost selectați în bază de voluntariat și au fost instruiți la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală.
Menționăm că până în prezent mediciniștii au instruit cca 750 de elevi din 14 licee din orașele Strășeni, Ialoveni și Chișinău. Astăzi, 10 noiembrie, între orele 10:30-14:30, vor fi instruiți alți 80 de elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din mun. Chișinău.
[nggallery id=634]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii