„Cum contribuie cooperarea între NATO și Republica Moldova la securitatea și viitorul european al țării tale?”: concurs de eseuri
- 483 views
Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova lansează un concurs de eseuri în limba engleză sau franceză cu genericul „Cum contribuie cooperarea între NATO și Republica Moldova la securitatea și viitorul european al țării tale?” (“How does NATO-Moldova cooperation contributes to your country’s security and European future?”).
Concursul face parte din șirul de activități de diplomație publică organizate de Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova în contextul aniversării a 30-a de la aderarea țării noastre la programul „Parteneriatul pentru Pace” și a 75 de ani de la crearea Alianței Nord-Atlantice.
Scopul concursului este de a încuraja tinerii să gândească critic și de a spori gradul de conștientizare a rolului Alianței Nord-Atlantice, în contextul parteneriatului său de lungă durată cu țara noastră, precum și evidențierea modalităților prin care NATO și aliații săi ajută Republica Moldova în parcursul său european.
Persoanele interesate vor expedia un eseu în limba engleză sau franceză, pe adresa office@nlo-moldova.hq.nato.int, până la 15 octombrie 2024.
Cele mai bune trei lucrări vor fi premiate, iar autorii vor beneficia de o vizită de informare (de două zile) la Cartierul General NATO din orașul Bruxelles, Regatul Belgiei.
Mai multe detalii vezi în Regulamentul concursului.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii