Asigurarea calității investigațiilor în laborator
- 208 views
În data de 30 martie 2018, Catedra de medicină de laborator a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat un simpozion cu genericul „Actualități privind asigurarea calității investigațiilor în laborator”. Evenimentul a avut loc în incinta Centrului Republican de Diagnosticare Medicală şi a întrunit specialiştii în medicina de laborator din ţară.
Profesorul universitar Anatolie Vișnevschi, șef al Catedrei de medicină de laborator, a prezentat publicului activitățile fundamentale privind asigurarea calității în serviciul de laborator şi a menționat rolul Asociației Medicilor și Specialiștilor în Medicina de Laborator din Republica Moldova, îndemnând participanții să-şi conjuge eforturile şi împreună să îmbunătățească la maxim acest domeniu în sistemul de sănătate din țara noastră.
Prezentă la eveniment, Svetlana Caragia, directorul Centrului Republican Control Extern al Calităţii, a informat participanții cu privire la cerințele actuale ale standardelor naționale de acreditare a laboratoarelor medicale din sistemul de sănătate. Specialistul a menționat că aceasta prevede promovarea continuă a calităţii serviciilor prestate de către instituţiile date şi asigurarea condiţiilor de securitate, de calitate a îngrijirilor şi tratamentului acordat pacienţilor.
Programul manifestării a cuprins şi subiecte precum: actualizarea și perfecționarea formelor de dare de seamă cu privire la volumul de lucru realizat de laboratoarele medicale, analiza erorilor și efectele la etapele pre-examinare și post-examinare, citologia în mediul lichid ca metodă de screening, raportarea rezultatelor analizelor prin sistemul automat ș.a.
[nggallery id=767]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii